Corelat numărului semnificativ al accidentelor rutiere înregistrate în ultimii ani în România, despre care ne vorbesc statisticile oficiale ale Poliției Române (doar în anul 2019 fiind înregistrate 8642 de accidente grave și 28134 de accidente ușoare), putem intui cu ușurință că un număr covârșitor din aceste statistici se reflectă ulterior în procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești din România, majoritatea având ca obiect despăgubirea persoanei prejudiciate.
La prima impresie, deținerea unei polițe de asigurare obligatorie pare a scuti pe asiguratul culpabil de repararea prejudiciilor cauzate prin fapta sa. Totuși, rolul și obligațiile legale ale acestuia sunt departe de a fi epuizate în ipoteza în care persoana prejudiciată sau asigurătorul acesteia solicită despăgubirile pe calea unui proces civil.
Să aflăm de ce.
Pentru început, Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, prevede la art. 22, alin. (1) că, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forțat.
Prin urmare, mulți conducători auto sunt în mod legitim nedumeriți în momentul primirii unei citații prin care sunt introduși forțat în procesul care are ca obiect solicitarea despăgubirilor, în condițiile în care, cel puțin aparent, asigurătorul persoanei răspunzătoare își asumă răspunderea pentru riscul asigurat produs.
Rațiunea introducerii forțate în proces
Primul și cel mai important aspect, corelat principiilor legalității și contradictorialității procesului civil, urmărește clarificarea împrejurărilor producerii accidentului și stabilirea prejudiciilor, a legăturii de cauzalitate dintre nerespectarea regulilor de circulație și prejudiciile produse, constatarea vinovăției persoanei răspunzătoare și a răspunderii civile contractuale a asigurătorului acesteia, în temeiul unui contract de asigurare obligatorie valabil încheiat și în termen la data producerii riscului asigurat.
Al doilea aspect este de natură educativă și preventivă, constând în responsabilizarea conducătorilor de vehicule și atenționarea acestora asupra consecințelor implicării culpabile în producerea unui accident rutier. Interacțiunea cu procedurile judiciare și solemnitatea oricărui contact cu o instanță realizează cu prisosință acest obiectiv.
Poziția intervenientului forțat în practica judiciară
Din momentul producerii accidentului iau naștere o serie de consecințe juridice. În cadrul procedurii decontării directe, asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate se subrogă, în limitele indemnizației plătite, în toate drepturile asiguratului împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, astfel cum prevede art. 2210 alin. (1) Cod Civil, respectiv împotriva asigurătorului persoanei răspunzătoare de producerea accidentului.
Practica judiciară din România este unanimă, pe de o parte, în a menține obligația citării intervenientului forțat, și pe de altă parte, în exceptarea de la obligația de plată a despăgubirilor rezultate din participarea culpabilă la producerea riscului asigurat, în limitele contractului de asigurare. Astfel, pentru recuperarea prejudiciului, persoana păgubită se poate îndrepta doar împotriva asigurătorului, în limitele obligației acestuia, nu și împotriva asiguratului proprietar al autoturismului.
Rațiunea dispozițiilor legale vizează protejarea persoanei păgubite (care își poate recupera mai ușor prejudiciul urmărind asigurătorul), a asiguratului (care a achitat primele tocmai pentru ca, la producerea riscului, asigurătorul să achite despăgubirea), precum și a persoanei care a cauzat accidentul, care, deși nu avea calitatea de asigurat, beneficiază de efectele asigurării.
Concluzie
Soluția pe care o propunem constă în îndepărtarea de la concepția pur formalistă și de la atitudinea pasivă manifestată adesea de către intervenienții forțați. Sentimentul de relativă siguranță oferit de polița RCA poate fi uneori spulberat de o finalitate neanticipată a procesului — spre exemplu, când asigurătorul dovedește că riscul produs nu este acoperit de poliță — situație în care intervenientul forțat este demult decăzut din dreptul de a formula întâmpinare, deși legea i-a oferit acest instrument deosebit de util.